Anglia s-a distrat cu amatorii din San Marino, fanii s-au amuzat la final. Reacția suporterilor a surprins pe toată lumea

Anglia s-a distrat cu amatorii din San Marino, fanii s-au amuzat la final. Reacția suporterilor a surprins pe toată lumea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anglia a câștigat fără emoții meciul cu san Marino, scor 5-0, și conduce Grupa E de calificare la Campionatul European având șase puncte. Golurile reprezentativei Albionului au fost marcate de Jagielka (min. 25), Rooney (min. 43 – penalty), Welbeck (min. 49), Townsend (min. 72) și Della Valle (min. 77 – autogol).

Tocmai pentru că a fost o partidă lejeră, în care adversarul nu a pus niciun fel de probleme, suporterii englezi au ținut să se amuze la final atunci când au votat omul meciului. Fanii din Insulă l-au ales pe portarul Joe Hart drept cel mai important jucător al meciului cu San Marino, în condițiile în care oaspeții nu au avut niciun șut pe poartă și doar unul spre poartă.

Anglia conduce Grupa E cu șase puncte din tot atâtea posibile, urmată de Lituania – tot cu șase puncte, cele două echipe fiind departajate doar de golaveraj. În ciuda rezultatului de pe Wembley, San Marino nu ocupă ultimul loc în grupă, această poziție revenind reprezentativei Elveției.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×